Menu principal:
Acţiune farmacologică:
Extractul din frunze de Ginkgo biloba, străvechiul arbore cu o longevitate de până la o mie de ani, conţine un complex de flavone heterozidice ale cvercetinei, campferolului, izoramnetinei, terpene lactonice (gingkolide A, B, C, bilobalide), datorită căruia acţionează în primul rând ca angioactivator la nivelul circulaţiei centrale şi periferice, având efect vasodilatator şi trofic vascular. Are efecte profilactice şi curative deosebite prin efectul antioxidant, de combatere a radicalilor liberi ai oxigenului, fiind inhibitor al peroxidarii lipidelor. De asemenea este antiagregant plachetar prin inhibiţia factorului agregant plachetar (PAF). La nivel cerebral acţionează benefic asupra activităţii neuronale, împiedică fenomenele de senescenţă şi degradare a funcţiilor intelectuale.
Indicaţii:
creşterea performanţelor intelectuale, în stări de suprasolicitare
migrene, stări de oboseală cronică, stări depresive şi anxioase
tulburări ale circulaţiei venoase, tromboze, tromboflebite, sindromul de "picioare grele".
Mod de administrare:
2 ml de 2 ori pe zi, diluate în puţină apă, înaintea meselor, dimineaţa şi la prânz.
Atenţionare:
Nu se administrează seara după orele 18.00 deoarece provoacă intensificarea activităţii cerebrale, fapt care poate duce la insomnie. Pot să apară, foarte rar, dereglări ale tranzitului intestinal sau reacţii alergice la nivelul pielii.